duminică, 20 aprilie 2008

Mitul efectului apei asupra organismului - spulberat


O echipă de cercetători din Statele unite, din care face parte şi un specialist urolog român, a catalogat drept mit ideea de a consuma zilnic mari cantităţi de apă, indicând că nici măcar nu se ştie de unde a apărut această recomandare, informează telegraph.co.uk.
Medicii Dan Negoianu şi Stanley Goldfarb, de la secţia de urologie a Universităţii din Pensylvania, au trecut în revistă, mai multe studii asupra recomandării de a bea zilnic minim opt pahare de apă (1,55 l de apă) pentru a elimina toxinele din corp, a preveni creşterea greutăţii şi a îmbunătăţii aspectul pielii.
Autorii acestui studiu, publicat în Journal of the American Society of Nephrology, spun că nu există probe concrete care să demonstreze că un consum zilnic mare de apă este benefic pentru sănătate.
„Într-adevăr, este neclar de unde a apărut această recomandare”, spun cercetătorii, care adaugă că doar persoanele care trăiesc în zone cu climă caldă şi uscată sau atleţii ar trebui să mărească numărul de pahare de apă consumată zilnic.
Unele studii sugerează că un consum mare de apă ajută organismul să elimine sărurile şi ureea. Însă nici un studiu nu a scos la iveală vreun beneficiu concret al creşterii consumului de apă.
Negoianu şi Goldfarb au mai analizat ideea potrivit căreia un consum mai mare de apă reduce pofta de mâncare şi contribuie la apariţia saţietăţii şi spun că probele sunt neconcludente.
Specialiştii spun că nu s-au efectuat studii clinice corecte care să măsoare efectele cantităţii de apă consumată asupra menţinerii greutăţii corporale.
Unii cercetători spun că persoanele care nu beau suficientă apă suferă de migrene, însă studiile asupra acestei asocieri, sunt, de asemenea, neconcludente.
Un singur studiu a fost efectuat asupra acestei asocieri, însă rezultatele nu au fost semnificative din punct de vedere statistic.
De asemenea, apa a fost declarată elixir pentru îmbunătăţirea aspectului pielii. Autorii spun că deşi deshidratarea poate scădea fermitatea pielii, niciun studiu clinic nu a demonstrat că un consum crescut poate îmbunătăţii aspectul acesteia.
Studiile analizate de Negoianu şi Goldfarb nu au scos la iveală vreun beneficiu clar al consumului crescut de apă, însă nu există probe care să ateste nici lipsa de beneficii.
În medie, corpul consumă zilnic între 1 şi 1,5 litri de apă şi o cantitate mai mare în perioadele cu temperaturi mari sau când se practică un sport. Pierderea lichidelor din organism trebuie completată, însă nu e necesar să se bea aceeaşi cantitate de apă, pentru ca şi alimentele conţin acest element.
Un consum prea mare de apă poate strica echilibrul sărurilor din organism, provocând apariţia „intoxicaţiei cu apă”, care poate fi fatală.
(Ştire preluată de pe portale de ştiri difuzate pe Internet)

sâmbătă, 19 aprilie 2008

13 minciuni despre OMG

Site active.info.ms » Sănătate "13 minciuni despre OMG" publicat la 11 Martie 2008
Au început să apară tot mai multe studii ştiinţifice doveditoare aleimpactului dezastruos pe care il au organismele modificate genetic (OMG)asupra sanatatii. Cu toate acestea, legislatia europeana si americanaevolueaza, impinsa cu putere de la spate de concernele producatoare de OMG,spre aprobarea acestora ca sigure pentru consum.Deficitul de informare ii face pe cei mai multi sa fie nepasatori sicomplet pasivi la aceasta evolutie a lucrurilor. Prezentam, in continuare,cateva aspecte dramatice legate de organismele modificate genetic.
MINCIUNA NR. 1: Ingineria genetica nu este noua. Ea este doar o selectieartificiala accelerata.
ADEVARUL: Ingineria genetica si cultivarea conventionala a plantelor suntTOTAL si COMPLET DIFERITE. Polenizarea incrucisata si selectia soiurilor nuimplica Modificarea Genetica, adica manipularea artificiala a genelor, ciincrucisarea unor parinti selectati din specii strans inrudite. Dimpotriva,Modificarea Genetica (MG) implica extragerea unor anumite gene dintr-unorganism (bacterie, virus, planta, insecta, animal) si apoi inserareaartificiala a acestora intr-un organism complet diferit (de exemplu, oplanta de cultura). Este incalcata astfel, in mod necugetat, bariera despecie, cu scopul declarat de a obtine organisme vii cu alte proprietati.MG foloseste de obicei gene ale unor virusuri pentru a introduce si promovagenele inserate, precum si asa-numitele gene marker (gene rezistente laantibiotice care sunt folosite pentru a identifica celulele sau tesuturilemodificate genetic chiar in timpul dezvoltarii lor). Toate aceste geneinserate sunt apoi prezente in fiecare celula a plantei modificate genetic.Deloc intamplator, majoritatea experimentelor genetice esueaza. Princombinarea asa-zis reusita a genelor a doua exemplare din specii diferiterezulta monstri in toata regula, a caror evolutie nu este controlabila.Riscurile sunt imposibil de evaluat. Cum v-ati simti daca orezul din pungaar lua-o la fuga dupa dumneavoastra prin casa?
MINCIUNA NR. 2: Ingineria genetica este ceva exact, precis, stiintific.
ADEVARUL: Nimic mai putin adevarat. Modul in care functioneaza ADN-ul laorganismele superioare este cunoscut doar pentru o foarte mica parte dinacesta. Genetica moderna a demonstrat ca genele nu lucreaza izolat, ciinteractioneaza in mod complex, schimbandu-si comportamentul ca raspuns lainfluenta altor gene. Chiar daca o gena poate fi extrasa, mai mult sau maiputin exact, dintr-un organism, inserarea in ADN-ul altui organism se faceaproape complet aleator, fara ca "expertii" sa poata controla in vreun felprocesul. Rezultatul este ruptura ordinii genelor cromozomiale si poateconduce la schimbari complet neasteptate ale functionarii celulelor.Richard Lewontin, profesor de genetica la Universitatea Harvard, a afirmatdespre modificarea genetica: "Avem o intelegere atat de saracacioasa amodului in care se dezvolta organismul pornind de la ADN-ul sau, incat asfi uimit sa nu suferim socuri cumplite, unele dupa altele, cu acesteexperimente genetice iresponsabile, in care cercetatori dezaxati, lipsitide constiinta, se joaca de-a Dumnezeu."
MINCIUNA NR. 3: Alimentele modificate genetic difera de cele nemodificategenetic doar prin caracteristica genei inserate.
ADEVARUL: Afirmatia este o incercare de inducere in eroare a celorneinformati. Inserarea aleatoare a genelor straine in materialul genetic alunui organism-gazda poate cauza schimbari cu totul neasteptate infunctionarea genelor. Moleculele existente pot fi create in cantitatigresite, in momente nepotrivite, sau pot aparea chiar molecule noi,necunoscute. Plantele modificate genetic sau alimentele produse din ele potcontine prin urmare toxine sau molecule alergene care pun in grav pericolsanatatea adultilor si, cu atat mai mult, a copiilor.
MINCIUNA NR. 4: Hrana modificata genetic este testata extensiv, iar ceacare se afla deja pe rafturile supermarket-urilor este absolut sigurapentru alimentatie.
ADEVARUL: Nici o testare a alimentelor modificate genetic, cu publicarearezultatelor, nu s-a efectuat de catre autoritati in Romania. Ne bazamaproape in intregime pe asa-zisele teste efectuate de companiilespecializate in inginerie genetica, care au cheltuit miliarde de dolaripentru a dezvolta plantele MG si care intentioneaza, evident, sa isirecupereze investitia si sa faca profit vanzandu-ne aceste produse. Existaserioase indoieli referitoare la onestitatea testarilor si la validitateaconcluziilor trase pe baza rezultatelor. Sunt necesare indelungi testariindependente inainte de a avea certitudinea ca alimentele modificategenetic sunt sigure pentru consum. Alta problema este accelerareadezvoltarii rezistentei bacteriale la antibiotice, datorita folosiriigenelor rezistente la antibiotice in producerea alimentelor MG. Unul dincele mai interesante studii stiintifice efectuate, care ne priveste si penoi, a fost realizat in Rusia pe soia MG - aceeasi varietate de soia MGcultivata si in Romania din 1998 si pana in 2006, oficial. Spunem"oficial", pentru ca, neoficial si ilegal, ea inca se mai cultiva.Efectele asupra celor 2 generatii de cobai testati, care au consumat soiaMG, a fost absolut impresionant, inclusiv oamenii de stiinta care auparticipat la realizarea studiului au fost socati. Astfel, la animaleletestate s-au observat malformatii ale organelor interne (ficat, creier,testicole), o crestere a agresivitatii in comportament la a doua generatie,reducerea natalitatii la jumatate si pierderea instinctului matern lafemelele de cobai, care isi omorau puii si le devorau creierul.
MINCIUNA NR. 5: Alimentele modificate genetic au o valoare nutritiva maimare.
ADEVARUL: Ar fi naiv si prostesc din partea noastra sa ne inchipuim caplantele si caracteristicile lor genetice, care au evoluat prin selectienaturala de-a lungul a milioane de ani, pot fi imbunatatite prin simplainlocuire sau adaugare a unei gene, despre care nici nu stim in realitatemare lucru. Interactiunea dintre gene si proteine este mult prea complexa.Tocmai de aceea esueaza atat de multe experimente genetice.Nu s-a demonstrat pana in prezent ca vreun aliment MG ar fi mai nutritivdecat hrana conventionala, non-MG. Cele mai multe plante MG sunt createdoar ca sa reziste mai bine la anumite ierbicide, sa isi produca propriileinsecticide sau sa reziste mai mult in rafturile magazinelor, asa cum sepetrece, dealtfel, cu toate "alimentele" artificiale, chimizate fara masurasi in realitate necomestibile.
MINCIUNA NR. 6: Daca nu ne convine, putem pur si simplu sa nu mancam hrana MG.
ADEVARUL: In 1998, cand a inceput cultivarea plantelor MG in tara noastra,nu exista un cadru legal specific pentru reglementarea acestor culturi.Asadar, semintele MG au fost inregistrate cu viclenie in catalog ca seminteobisnuite, nu s-a facut vreo diferenta in evaluarea si eliberarea in mediua acestor seminte fata de cele conventionale. Plantele MG si produsele dinacestea arata pe dinafara absolut la fel ca cele "normale" si nu le putemdistinge dupa vreo proprietate vizibila, drept pentru care vanzatorii siproducatorii trebuie, prin lege, sa le eticheteze, astfel consumatorulputandu-le deosebi si evita daca doreste.Legislatia este in vigoare inca din 30 iunie 2006, si tot de atunci esteflagrant incalcata; practic nici un produs din magazine care contine planteMG nu este etichetat corespunzator.Greenpeace a testat in 2007 diverse produse continand soia, aflate lavanzare in magazine. La fiecare din acestea s-a gasit atunci un continut depeste 50% soia MG, insa nici unul din produse nu avea eticheta conformlegii! Analizele efectuate la un laborator independent de catre Greenpeaceau fost insa ignorate de autoritati, ai caror reprezentanti au inventat cutupeu infinit o prelevare necorespunzatoare a probelor. Intre timp,situatia a evoluat in bine, ca urmare a eforturilor singulare ale membrilorGreen Peace Romania, iar supermarket-urile gen Cora au inceput sa aibaproduse din soia etichetate corespunzator.In prezent, in magazinele din tarile anglofone cele mai multe alimentecontinand ingrediente modificate genetic nu sunt etichetate, asa ca nuexista pentru consumatori nici un mijloc de a alege si de a sti sigur dacamananca sau nu hrana MG. Ingredientele MG se afla, cel mai adesea, in fainasi uleiul de soia (care figureaza in reteta multor alimente comune, capaine, carnati), in lecitina din soia (care apare in reteta ciocolatelor, ainghetatelor, etc.), in siropul de glucoza din porumb MG, in uleiul decanepa si in extractele de porumb.
MINCIUNA NR. 7: Fermierii vor beneficia prin cultivarea plantelor MG.
ADEVARUL: Semintele plantelor MG sunt mai scumpe decat cele ale plantelorconventionale. Fermierii din Marea Britanie si SUA au raportat ca recolteleculturilor MG nu sunt in general mai bune, sunt mai putin productive si infinal nu au profitabilitate mai mare, in ciuda propagandei desantate carele sustine. Culturile non-MG sunt platite acum mai bine si, pe masura cetot mai multe tari resping alimentele MG, oportunitatile de a se vindediminueaza. Din cauza riscurilor grave pentru sanatate asociate cuculturile MG, companiile de asigurari din SUA si Marea Britanie au acumretineri sa le asigure. Fermierii care cultiva plante MG trebuie sa semnezecontracte extrem de constrangatoare cu producatorii de biotehnologie.Acestea ii obliga sa foloseasca numai ierbicide produse de compania cu careau contract si interzic practica pastrarii semintelor pentru sezonulurmator. Cei mai multi dintre fermierii "lumii a treia" nu au nici unbeneficiu, daca nu cumva sunt ruinati.Tehnologia MG nu prezinta in nici un caz vreun avantaj pentru fermieri, inprimul rand din cauza patentelor impuse de companiile producatoare.Fermierii pierd dreptul firesc de a-si folosi samanta pastrata de la ocultura la alta, fiind obligati sa cumpere an de an un nou lot de semintede la compania producatoare. O alta problema care apare este cea acontaminarii. Culturile unui fermier care nu doreste sa cultive plante MGpot fi accidental contaminate prin polenizarea pe cai naturale (vant,insecte) pe care omul, evident, nu le poate controla. Exista cazuriincredibile, in care producatorii de seminte MG au solicitat si au obtinutin instanta daune de la fermieri ale caror culturi clasice fuseseracontaminate fara voia lor. In mod absurd si strigator la cer, acestia nubeneficiaza de protectie legala, in timp ce producatorul de seminte MG esteprotejat de noianul de patente inregistrate.
MINCIUNA NR. 8: Culturile MG vor conduce la reducerea folosiriiierbicidelor si pesticidelor.
ADEVARUL: Producatorii de seminte MG pretind ca pentru culturile realizatecu semintele lor se folosesc mai putine ierbicide/chimicale. Acestea sunt,insa, extrem de puternice si de neselective - cum ar fi Roundup, deexemplu, cel mai folosit ierbicid in culturile MG. S-a constatat insa capana si acestea au generat rezistenta in randul florei spontane, alburuienilor si asa-zisilor daunatori. Asadar, apare o rezistenta a mediuluisi la aceste ierbicide, deci ideea ca fermierul va folosi mai putineierbicide este complet falsa, in timp ajungandu-se la marirea cantitatii dechimicale folosite pentru obtinerea aceluiasi efect. Acest fapt a fostanticipat de un producator, care a facut cerere la Autoritatea pentruAlimente din Australia si Noua Zeelanda sa i se permita crestereacantitatii-limita permise a reziduului de glifosat (Roundup) din alimentelevandute cu pana la 200 de ori. Aceasta inseamna ca respectivele alimentedevin o adevarata otrava... In zonele din SUA unde culturile au fostmodificate genetic astfel incat sa isi produca propriul insecticid,folosirea pesticidelor nu a scazut deloc.Ele distrug solul si contamineaza panza freatica, ce este sursa noastra deapa potabila. Putem accepta folosirea fertilizatorilor artificiali, darnumai daca acestia imbunatatesc calitatea solului, iar nu daca il distrug.Toate tehnologiile noi ar trebui sa treaca un test al firii: nu este normalca ele sa afecteze ciclurile si procesele naturale, care sunt stabile sibinefacatoare. Agricultura organica, ecologica nu mai reprezinta astazi unlux. In realitate, ea este singura speranta care ne-a mai ramas.
MINCIUNA NR. 9: Nu exista nici o dovada ca plantele MG sunt daunatoaremediului.
ADEVARUL: Insectele, pasarile si vantul poarta polenul alterat genetic incampurile invecinate cu ale culturilor MG si chiar mult mai departe.Astfel, apare polenizarea incrucisata intre plantele MG, pe de o parte, siplantele non-MG si cele salbatice inrudite cu ele, pe de alta parte. Inacest mod, rezistenta la ierbicide, de exemplu, poate fi transmisaburuienilor, ceea ce le face si mai dificil de controlat decat inainte.Exista, de asemenea, dovezi ca plantele MG care isi produc propriulinsecticid provoaca moartea unor insecte benefice.
MINCIUNA NR. 10: Culturile modificate genetic vor salva omenirea defoamete.
ADEVARUL: Foametea in tarile in curs de dezvoltare este, de fapt,rezultatul unei distributii nedrepte a alimentelor care defavorizeazasaracii. Adevarul este ca astazi, in lume se produce mai multa hrana decatoricand, dar cu toate acestea sunt si mai multi oameni care mor de foamedecat inainte. A produce tot mai multe alimente nu inseamna deloc ca ceisaraci vor beneficia vreodata de ele. Acestia pur si simplu nu au bani sacumpere alimente. Ingineria genetica nu are cum sa schimbe acest lucru...Modul nedrept de distributie a hranei este cel care trebuie sa se schimbe.Nu exista nici o farama de studiu stiintific sau dovada statistica princare sa se demonstreze ca recoltele culturilor modificate genetic ar fi maimari decat cele conventionale sau ca produsele MG ar fi mai ieftine. Sepoarta multe discutii in acest sens, insa nu exista nici o dovada ca acesteplante sunt mai prolifice. Marile companii au, de fapt, cu totul altescopuri decat cele pe care le declara: ele vor sa ofere fermierilor speciicare sunt imune la anumite pesticide, tocmai pentru ca ele sunt dependentede aceste pesticide, adica nu pot fi cultivate fara ele. Si atuncicultivatorul plateste de doua ori... Aceasta industrie mai are si un aldoilea scop: sa obtina controlul asupra semintelor si rezervelor geneticeale tarilor in curs de dezvoltare, pentru ca, in final, sa aiba monopol.Strategia este intotdeauna aceeasi: companiile ofera intr-o prima etapagratuit seminte, pana cand fermierii isi epuizeaza propriile resurse sauacestea devin inutilizabile, iar apoi incep sa pretinda bani grei pentruele.A controla piata semintelor si a pretinde apoi, cu viclenie, banifermierilor saraci pentru servicii nu inseamna catusi de putin rezolvareaproblemei foametei, ci agravarea ei intr-o masura si mai mare.
MINCIUNA NR. 11: Putem avea incredere in declaratiile oamenilor de stiintaca hrana modificata genetic este sanatoasa pentru consum.
ADEVARUL: Banii pentru cercetarea stiintifica asupra modificarii geneticeprovin de la companiile care se ocupa cu biotehnologiile sau de la guvern.Doar in Europa, fondurile pentru promovarea MG sunt de 4 ori mai mari decatbugetele insumate ale tuturor tarilor membre! Aceasta inseamna ca aceioameni de stiinta care indraznesc sa isi exprime ingrijorarea cu privire lagradul de siguranta al tehnologiilor pentru alimentatie isi risca postul sicariera. Un respectat om de stiinta din Marea Britanie, considerat cel maimare expert in nutritie pe plan mondial (Arpad Pusztai), care a publicat unstudiu despre efectele dezastruoase ale alimentarii cu cartofi modificatigenetic asupra cobailor, a fost imediat concediat si supus unei campanii decalomniere si defaimare publica de catre marile trusturi media.
MINCIUNA NR. 12: Nu ne putem impotrivi progresului.
ADEVARUL: Desigur ca nu putem, si de ce am vrea sa facem asta? Progresulimplica transformare spre binele tuturor. Dar trebuie sa fim incredintatica produsele modificate genetic sunt benefice pentru consumatori si siguredaca sunt introduse in hrana noastra. Este inadmisibil sa acceptamrezultatele unei tehnologii dubioase, care pe deasupra nici nu estereversibila. Asa ca... sa nu confundam progresul cu regresul, oameni buni!
MINCIUNA NR. 13: Exista lucruri mult mai grave decat alimentele modificategenetic.
ADEVARUL: Multi oameni de stiinta cred contrariul. De exemplu, JosephRotblat, fizicianul englez care a castigat premiul Nobel in 1995, a spus:"Ingrijorarea mea este aceea ca aceste asa-zise progrese in stiinta potconduce la noi mijloace de distrugere in masa, poate chiar mai la indemanadecat armele nucleare. Ingineria genetica este unul din aceste domenii,datorita inspaimantatoarelor rezultate la care s-a ajuns."
sursa: www.ecolife.ro
Posted by Picasa

luni, 10 martie 2008

Semnificaţia florilor - de Alina Bleaja

Daca pana acum nu te-ai gandit foarte serios la semnificatia pe care o au florile, iti recomandam sa faci acest lucru de acum inainte. Astfel, le vei putea oferi celor dragi un cadou personalizat, daruind florile care transmit mesajul exact (si corect) pe care doresti sa il faci cunoscut.
Garoafe
Sunt unele dintre cele mai populare flori din intreaga lume. Gasesti pe piata garoafe de diferite forme (crete, batute etc.) si culori (de la albul pur pana la visiniu). In general, garoafele simbolizeaza dragostea si admiratia.
Gerbera
Aceste flori sunt usor de recunoscut, datorita "palariei" cu boruri largi pe care o formeaza petalele. Florile sunt extrem de frumoase, avand culori tari si vibrante. Gerbera este o specie din ce in ce mai apreciata si o optiune excelenta pentru persoanele care doresc sa transmita mesaje pozitive si vesele. Semnificatiile traditionale pentru gerbera sunt frumusetea si inocenta.
Irisi
Elegante, delicate si extrem de frumoase, aceste flori nu isi gasesc comparatie printre celelalte "surate". Irisii simbolizeaza credinta, increderea si intelepciunea, ceea ce ii transforma in flori ideale pentru variate ocazii. Cunoscuti in special pentru varietatea de culoare albastru-mov, irisii pot fi atat albi, cat si galbeni.
Orhidee
Flori exotice, tropicale, speciale si sensibile, orhideele au ajuns sa reprezinte frumusetea delicata si raritatea. Daca doresti sa faci o impresie puternica si placuta, orhideea se dovedeste a fi o optiune perfecta. Atat aranjamentele cu flori taiate, cat si plantele din ghiveci isi ating scopul atunci cand sunt oferite: persoana care le primeste va fi cu adevarat incantata!
Crini peruvieni
Aceasta specie, numita si Alstroemeria, seamana foarte mult cu speciile de crini de mici dimensiuni, insa au si propriile caracteristici, care ii fac sa iasa in fata comparativ cu restul varietatilor. Crinii peruvieni sunt excelenti daca vrei sa transmiti sentimente cum ar fi prietenia si devotamentul. Sunt ideali pentru aranjamente florale, fiind disponibili in mai multe culori.
Trandafiri
Regina florilor, trandafirul este asociat inca din antichitate cu dragostea, admiratia si aprecierea. Nici o alta floare nu a fost atat de celebrata si iubita, iar trandafirul detine recordul absolut la vanzari, in special in preajma sarbatorilor dedicate iubirii, cum ar fi Sfantul Valentin si Dragobete.
Floarea-soarelui
Cu petalele sale mari si de un galben placut, ca niste raze, aceasta floare se aseamana izbitor cu soarele, ceea ce i-a inspirat si numele. Mai mult decat atat, floarea-soarelui isi indreapta "chipul" in directia soarelui, pe tot parcursul zilei. Aceasta floare simbolizeaza adoratia, apropierea, intimitatea si longevitatea.
Lalele
Delicate si primavaratice, lalelele sunt optiuni ideale pentru a transmite aprecierea pentru eleganta, gratia si diplomatia unei persoane. Laleaua este una dintre cele mai populare flori din intreaga lume, fiind cultivata la scara larga. Cu toate acestea, imaginea asociata lalelelor este Olanda, care a oferit lumii varietati deosebite.

Posted by Picasa

luni, 21 ianuarie 2008

Efectele microundelor asupra alimentelor

Efectele microundelor
2006-04-21 03:04:08, 3477 vizualizari, 7 comentarii

In cele ce urmeaza vom prezenta pe scurt cateva din testele facute asupra actiunii microundelor folosite in aparatele electrocasnice (cuptoare cu microunde). Dintre aceste experimente unele sunt destul de simple si pot fi facute de oricine.

Daca v-ati intrebat vreodata in legatura cu proprietatile alimentelor gatite la microunde, acesta este un experiment pe care il puteti face acasa: puneti seminte de plante (grau, fasole, etc), in doua ghivece. In aceste ghivece puteti folosi in loc de pamant vata, sau alt material pe care sa puneti semintele, fara sa le inecati in apa si fara sa stea uscate. Vata permite observarea mult mai buna a fenomenelor. Unul dintre ghivece va fi udat cu apa obisnuita, iar celalalt DOAR cu apa din aceasi sursa ca si primul, dar care a fost mai intai tinuta in cuptorul cu microunde, si apoi lasata sa se raceasca la temperatura camerei. Rezultatele testului sunt uimitoare si se va constata faptul ca semintele care au fost udate doar cu apa de la microunde in marea lor majoritate nu vor creste aproape deloc si de fapt multe dintre ele nici nu vor incolti. Tinand cont de faptul ca intr-un organism normal mai mult de 63% din greutate o reprezinta apa, iar in cazul copiilor mici procentul este si mai mare, oricine isi poate da seama de efectele dezastruoase ale microundelor asupra starii de vitalitate si sanatate. O posibila explicatie a acestui fenomen este faptul ca in mod normal apa pura de izvor, sau apa care nu a fost prelucrata prea mult are moleculele cu orientare levogira. Apa poluata in schimb, precum si apa care a fost tinuta la microunde, are moleculele cu orientare dextrogira. S-a constatat ca orientarea levogira a moleculelor apei este foarte sanatoasa pentru organism, iar cea dextrogira dimpotriva are efecte de imbatranire prematura, pierderea vitalitatii, incetinirea activitatilor celulare si cancer.

In 1989, biologul elvetian Dr. Hans Hertel (in acelasi timp si cercetator in domeniul alimentatiei), a studiat efectele mancarii preparate la microunde. La acest studiu au participat 8 persoane. Pentru opt saptamani, ei au locuit intr-un mediu controlat si in anumite intervale de timp li s-au dat diverse mancaruri: mancare nepreparata, mancare gatita conventional si mancare gatita la microunde. Dupa fiecare masa li s-au luat probe de sange. S-a descoperit ca atunci cand se mananca mancare gatita la microunde, in timp apar urmatoarele schimbari semnificative in chimia sangelui:
O scadere a valorilor hemoglobinei si a colesterolului HDL "colesterolul bun", in comparatie cu "colesterolul rau". S-a mai constat scaderea nivelului imunitatii si in acelasi timp cresterea nivelului leucocitelor, ceea ce in general indica o otravire si o deteriorare a celulelor, conditiile necesare aparitiilor bolilor degenerative si a cancerului.
Dr. Bernard Blanc, care a asistat la studiu, a declarat: "efectele masurabile la om relativ la ingestia mancarii preparate la microunde, spre deosebire de cea care a fost gatita prin mijloace obisnuite, sunt alterari ale sangelui care pot fi de asemenea recunoscute in etapele premergatoare aparitiilor bolilor si care indica inceputul unui proces cancerigen."
Cuptoarele cu microunde "prajesc" mancarea prin supunerea moleculelor la o vibratie foarte rapida, de miliarde de ori pe secunda, ceea ce face ca acestea sa se incalzeasca prin frecare. In procesul de vibrare, moleculele sunt alterate, deformate sau chiar rupte si in acelasi timp apar compusi noi, numiti "componente radiolitice", care nu se gasesc in natura.

In mod semnificativ, microundele sunt folosite in ingineria genetica pentru a neutraliza forta vitala a unei celule, pentru ca aceasta sa poata fi manipulata. Microundele distrug vitalitatea si proprietatile nutritive ale alimentelor. Cand aceasta vitalitate este distrusa, microorganismele penetreaza mult mai usor si mancarea se altereaza si mucegaieste mult mai repede.

La inceputul lui 1991, un proces a fost intentat unui spital din Oklahoma, deoarece un pacient a murit dupa o transfuzie cu sange tratat la microunde. In mod normal spitalele incalzesc sangele folosit in transfuzii, dar nu la microunde.

Profesor Doctor John Kerner si Pr. Dr. Richard Quin de la Universitatea Stanford, au testat efectele microundelor asupra laptelui de mama. Concluzia este ca "tratarea cu microunde a laptelui, chiar la valori scazute, poate distruge unele dintre componentele acestuia folosite in lupta impotriva imbolnavirilor (componenta imunitara)". Dupa mai multe cercetari, Kerner a public in Aprilie 1992 concluziile conform carora "tratarea cu microunde prin ea insasi poate cauza laptelui anumite procese distructive dincolo de procesul obisnuit de incalzire".

In plus, la o emisiune de radio a Universitatii din Minnesota s-a aratat ca "microundele nu sunt recomandate pentru incalzirea sticlelor cu lapte pentru copii. Incalzind laptele la microunde se cauzeaza anumite schimbari ale acestuia. Astfel se constata pierderea unor vitamine sau distrugerea unor proprietati protectoare".

Un alt studiu la Viena avertizeaza ca incalzirea la microunde a laptelui poate duce la "modificari structurale, functionale si imunologice" si ca microundele transforma aminoacidul L-prolina in D-prolina, o toxina recunoscuta pentru sistemul nervos, ficat si copii.

In Rusia, microundele au fost interzise in 1976 din cauza consecintelor lor negative asupra sanatatii, dupa ce mai multe studii au fost realizate pentru aceasta. Iata in continuare cateva din rezultatele lor:
Mancarea preparata la microunde pierde intre 60% si 90% din energia ei vitala si in acelasi timp i se accelereaza procesele de dezintegrare structurala.
Substantele nutritive elementare sunt alterate, ceea ce duce la boli digestive.
Chimia mancarii este alterata, avand ca efecte disfunctionalitati ale sistemului limfatic si scaderea capacitatii organismului de a lupta impotriva proceselor canceroase.
Creste numarul de celule canceroase din sange
Cand vegetalele crude, gatite sau inghetate au fost supuse la microunde, chiar pentru un timp scurt, compozitia lor nutritiva a fost alterata si in acelasi timp au aparut radicali liberi (compusi toxici, raspunzatori de procesele de degenerare si imbatranire).
Mancarea gatita la microunde cauzeaza cresterea numarului de cancere stomacale si intestinale, o degradare generala a tesuturilor celulare periferice si o scadere graduala a functionalitatii sistemelor digestive si excretorii la un procent ridicat din cei testati.
Scade capacitatea organismului de a metaboliza si folosi vitaminele din complexul B, C, E precum si anumite microelemente si hormoni.
De asemenea chiar simpla pozitie a corpului langa un cuptor cu microunde, a generat o serie de probleme de sanatate.

Un alt gen de relatari a venit din partea celor care au relatat ce resimt atunci cand mananca mancare gatita la microunde. Kinetoterapeuta Stephanie Relfe s-a simtit "rau si obosita" intr-o zi si a constatat ca de fapt mancase la restaurant mancare de la microunde. In practica ei Relfe a descoperit ca toti pacientii au avut semnale alergice de reactie a corpului la mancarea de la microunde. Un alt kinetoterapeut, David Bridgeman, a declarat: "Dintre toti cei pe care i-am testat pentru alergii, 99.9% au avut o sensibilitate severa la mancarea gatita la microunde".

Departamentul de Aparare al SUA dispune de arme cu microunde care provoaca o arsura de nesuportat: "Pielea se incinge, oamenii nu pot suporta durerea si atunci trebuie sa se miste - si se misca in felul in care dorim noi sa o faca", a declarat Col Wade Hall. Ziarul London Telegraph scria ca este posibil ca aceste arme sa fie folosite impotriva demonstrantilor, pentru a-i dispersa.

Articol adaptat dupa "The Idaho Observer", Octombrie 2004
Sursa: www.kambox.net
Posted by Picasa

Dioxina şi prevenirea cancerului

Dragi cititori,
Va doresc UN AN BUN, cu sanatate, dragoste, pace si liniste!
„Urmaresc majoritatea mesajelor de la EdForYou si m-am gandit sa particip cumva la aceasta activitate minunata.
Datorita ei mi-am schimbat viata.
In vara trecuta am facut un consult cu biorezonanta si mi s-a depistat o cantitate mare de dioxina in corp. Nu stiam ce este dioxina, nu auzisem de ea, dar stiam ca dorm prost, sunt agitata si am chisturi la san si tot felul de alte probleme. Am eliminat o parte din dioxina prin biorezonanta. Am vazut si efectele scoaterii ei la eliminarea reziduurilor. Acum dorm bine si nu imi mai simt chisturile.
De asemenea, am eliminat prin biorezonanta si un procent mare de aluminiu, nociv mai ales pentru memorie. Nu folositi vase sau folii de aluminiu in prezenta focului!!!
Am primit acest mesaj, am mutat textul cu dioxina la inceput si sper ca lectura sa ne convinga de importanta alimentatiei.”
Cu drag, Mihaela Urdea (Brasov)

DUPA CE ANI DE ZILE A SPUS PACIENTILOR CA SINGURA CALE PENTRU A INCERCA (CUVANTUL CHEIE E A INCERCA !) SA SE ELIMINE CANCERUL
ESTE CHIMIOTERAPIA, JOHN HOPKINS S-A HOTARAT SA PREZINTE SI CALEA
ALTERNATIVA DE TRATAMENT A MALADIEI.
Noutati in tratamentul cancerului de la John Hopkins Hospital:
ATENTIE!
1. Nu introduceti recipienti de plastic in cuptorul cu microunde.
2. Nu congelati apa.
3. Nu puneti in cuptoare cu microunde recipiente cu capace de plastic sau recipiente de plastic.

Dioxina este o substanta ce provoaca cancer, in special la sani. Este extrem de toxica pentru celulele corpului. Dioxina este eliberata din plasticul sticlelor cu apa introduse la congelator.
Recent, dr. Edward Fujimoto, manager al programului de sanatate din cadrul Castle Hospital, a vorbit, in cadrul unei emisiuni TV, despre pericolele care pandesc sanatatea.
A vorbit despre dioxina si raul pe care il poate face. A recomandat sa nu se incalzeasca mancarea la cuptorul cu microunde in vase de plastic. Este vorba, mai ales, de mancarea ce contine grasime. Profesorul a spus ca o combinatie dintre grasime, temperaturi mari si plastic elibereaza in mancare dioxina, care ajunge, in cele din urma, in celulele noastre. A recomandat, in schimb, folosirea de vase de sticla sau ceramica pentru a incalzi mancarea Se obtin aceleasi rezultate, dar fara dioxina.
S-a subliniat ca acelasi efect negativ il are si acoperirea vaselor cu capace de plastic in vederea gatirii mancarii in cuptorul cu microunde. Este indicata folosirea unui servet de hartie. Hartia nu e daunatoare, dar nu se stie ce mai contine ea. Profesorul a amintit ca multe fast food-uri au renuntat la recipienti din spuma poliuretanica, folosind hartia. Aparitia dioxinei a fost motivul.
1. Cu totii avem celule canceroase in corp. Aceste celule nu apar insa la testele standard daca nu sunt in numar de miliarde. Cand doctorii spun bolnavilor ca nu mai exista celule canceroase in corpul lor dupa tratamentele efectuate inseamna doar ca testele sunt incapabile sa le masoare deoarece nu mai sunt in numar detectabil.
2. Celulele canceroase apar in corp de sase pana la zece ori in timpul vietii unui om.
3. Cand sistemul nostru imunitar este puternic, celulele canceroase sunt distruse si astfel este impiedicata multiplicarea lor si formarea de tumori.
4. Cand este diagnosticat cancerul, inseamna ca persoana respectiva are deficiente nutritionale multiple. Aceste deficiente pot sa apara din cauze genetice, din cauza noxelor din mediul inconjurator, a alimentatiei si a stilului de viata gresite.
5. Pentru a preintampina deficitele nutritionale multiple, este necesara schimbarea dietei si administrarea de suplimente nutritive, ceea ce va duce la intarirea sistemului imunitar.
6. Chimioterapia presupune "otravirea" celulelor canceroase cu rata mare de crestere, dar astfel sunt distruse si celulele sanatoase cu crestere rapida din maduva spinarii, tractul gastro-intestinal etc., iar organe importante, cum ar fi ficatul, rinichii, inima sau plamanii, pot fi iremediabil afectate.
7. Radioterapia distruge celulele canceroase, dar, in acelasi timp, arde, cicatrizeaza si distruge celule, tesuturi si organe sanatoase.
8. Chimioterapia si radioterapia vor reduce, la inceput, dimensiunea tumorilor. Folosirea indelungata a acestor tratamente nu va duce, insa, la distrugerea lor definitiva.
9. Cand in corp se acumuleaza prea multe "deseuri" toxice rezultate in urma chimio/radioterapiei, sintemul imunitar este fie compromis, fie distrus, iar pacientul poate muri din cauza unor infectii banale si a complicatiilor lor.

10. Chimioterapia si terapia cu radiatii pot favoriza mutatii genetice in celulele canceroase, care le fac foarte rezistente la tratament si greu de distrus. Interventiile chirurgicale pot determina imprastierea celulelor canceroase la alte organe (metastaze).

11. O metoda foarte buna de lupta impotriva celulelor canceroase este de a le infometa, adica de a se evita alimentele de care acestea au nevoie pentru a se multiplica.
CELULELE CANCEROASE SE DEZVOLTA CU :
a. ZAHAR
Eliminand din alimentatie zaharul, se elimina, astfel, una dintre cele mai importante surse de hrana a celulelor canceroase. Inlocuitorii de zahar, indulcitorii sintetici cum ar fi zaharina sau alte produse (Nutrasweet, Equal, Spoonful etc.), au ca baza aspartamul (E 951), o substanta chimica daunatoare.
Un inlocuitor natural al zaharului ar fi mierea de albine sau melasa, dar in cantitati moderate.
Sarea de bucatarie contine adaosuri chimice pentru a avea culoarea alba. Alternativa ar fi sarea de mare.
b. LAPTELE SI PRODUSELE LACTATE
Laptele favorizeaza productia de mucus in corp, in special la nivelul tractului gastro-intestinal. Cancerul este hranit de acest mucus. Renuntand la lapte si produsele derivate si consumand lapte de soia neindulcit, celulele canceroase "mor" de foame.
c. PH ACID
Celulele canceroase "infloresc" in mediu acid. O alimentatie preponderent carnivora induce un PH acid in corp si ar fi mai bine sa se consume peste si pasare in cantitati mici decat carne de vita sau de porc. Carnea mai poate contine substante administrate animalelor (antibiotice, hormoni de crestere) si paraziti, ce dauneaza in special persoanelor cu cancer.
d. O dieta bazata 80 % pe legume proaspete consumate ca atare sau sub forma de suc, grau integral, seminte, nuci si fructe schimba PH-ul corpului in alcalin. 20% din alimentatie poate fi din alimente gatite, inclusiv fasole boabe. Sucurile proaspete din legume asigura necesarul de enzime digestive, usor absorbabile, care ajung la nivel celular in 15 minute de la consumare si care hranesc si favorizeaza cresterea de celule sanatoase. Este bine sa se consume sucuri proaspete de 2-3 ori pe zi. Enzimele sunt distruse la 40 grade Celsius.
e. Evitati cafeaua, ceaiul si ciocolata, ce pot contine cantitati mari de cofeina. Ceaiul verde este o alternativa foarte buna, avand si proprietati anticanceroase.
Cea mai buna bautura este APA - purificata sau filtrata, pentru a fi astfel eliminate toxinele sau metalele grele. Apa distilata este acida, deci evitati-o!
12. Proteinele din carne sunt dificil de digerat si necesita o cantitate mare de enzime digestive. Carnea nedigerata ramane in interiorul intestinului, intra in putrefactie si creste astfel cantitatea de reziduuri toxice din corp.
13. Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine. Renuntarea la carne sau reducerea ei in alimentatie duce la eliberarea de cantitati din ce in ce mai mari de enzime. Acestea ataca proteinele din peretele celular si permit astfel celulelor specializate sa distruga aceste celule canceroase.
14. Unele suplimente nutritive ajuta la intarirea sistemului imunitar. Printre acestea sunt: IP6 (inozitolul sau vitamina B9, continut de taratele de grau, seminte, nuci), Essiac (ESSIAC este o formula din plante ce a fost utilizata din anul 1922 de o sora medicala din Canada numita Rene Caisse pentru a ajuta pacienti cu afectiuni grave. Cele opt plante din reteta originala sunt: ciuline sfant, radacina de brusture, laminaria, trifoi rosu, ulm cu coaja neteda, radacina de revent turcesc, nasturel, macris marunt), antioxidanti, vitamine, minerale etc., toate stimuland imunitatea sa lupte si sa distruga celulele canceroase.
Alte suplimente (cum ar fi vitamina E) produc apoptoza sau moartea programata a celulelor, metoda naturala a corpului de a scapa de celulele bolnave, nedorite si inutile.
15. Cancerul este o boala a mintii, corpului si spiritului. Gandirea pozitiva si o fire activa ajuta pe cel care lupta cu cancerul sa supravietuiasca.
Furia, neiertarea si amaraciunea "construiesc" un mediu stresant si acid in corp. Trebuie sa invatam sa avem un spirit iubitor si iertator, sa ne relaxam si sa ne bucuram de viata!
16. Celulele canceroase nu se pot dezvolta in prezenta oxigenului. Facand zilnic exercitii fizice si de respiratie, oxigenul ajunge adanc, la nivel celular.
Terapia cu oxigen este foarte importanta pentru distrugerea celulelor canceroase.
Acesta este un material ce ar trebui trimis tuturor celor care sunt importanti in viata voastra.
Posted by Picasa