marți, 4 decembrie 2007

Zahărul rafinat (alb) - cea mai dulce otravă

Autor: William Dufty

O multime de boli fizice si mentale obisnuite sunt strâns legate de consumul
zaharului rafinat, pur.

De ce zaharul este toxic pentru corp?

În 1957, dr. William Coda Martin a încercat sa raspunda la întrebarea "În ce
conditii alimentul este otrava?". El a definit otrava: "medical - orice
substanta care este introdusa în corp, ingerata sau dezvoltata în corp, care
determina sau poate cauza boala; fizic - orice substanta care inhiba
(blocheaza) activitatea unui catalizator (acesta fiind o substanta prezenta
în catitate mica ce activeaza o reactie - de exemplu enzimele)". Dictionarul
ofera o si mai larga definitie, si anume "acela de a exercita o influenta
vatamatoare, sau de a perverti".

Dr. Martin a clasificat zaharul rafinat ca otrava pentru ca aceasta
substanta chimica pura a fost saracita de componentele minore care-i
asigurau viata; este vorba de enzime, vitamine, minerale. Corpul nu poate
folosi aceasta substanta chimica în lipsa factorilor vitali (enzime,
vitamine, minerale - de origine organica, vie).

Natura a facut ca în fiecare planta aceste elemente vitale sa fie prezente
în cantitati suficiente pentru a ajuta la metabolizarea (asimilarea)
formelor de zaharuri prezente în acea planta. De aceea, lipsa acestor enzime
determina insuficienta asimilare a respectivelor zaharuri. Astfel se
formeaza acid piruvic si alte substante anormale din grupa zaharurilor (cele
cu 5 atomi de carbon).

Acidul piruvic nu se elimina total si se acumuleaza la nivelul creierului si
al sistemului nervos, iar zaharurile anormale ajung în celulele rosii din
sânge. Acesti metaboliti toxici deranjeaza procesul de respiratie al
celulelor, astfel ca acestea nu reusesc sa obtina suficient oxigen pentru a
functiona normal. Ca urmare, ele mor. Asa apar bolile degenerative.

Zaharul alb este mortal pentru oameni pentru ca nu aduce decât calorii
"goale", dupa cum se exprima nutritionistii. Lipseste paleta de enzime,
minerale si vitamine naturale organice care s-au pierdut în procesul de
rafinare a zaharului. Mai mult, consumul zaharului este mai rau decât daca
nu s-ar consuma nimic, pentru ca goleste corpul de aceste enzime, vitamine
si minerale care sunt cheia metabolizarii zaharurilor, dar sunt necesare si
în procesele de eliminare a componentilor toxici paraziti.

Corpul uman este atât de "obsedat" de echilibrul substantelor din el, încât
"forteaza" pastrarea acestui echilibru prin consumarea rezervelor normale de
enzime, vitamine si minerale organice, prezente în corp (de exemplu calciu
este luat din oase).

Zaharul pur, consumat zilnic, provoaca si mentine o stare super-acida în
corp, astfel ca din ce în ce mai multe minerale sunt extrase din depozitele
sistemului osos pentru a "forta" metabolizarea zaharului, în final
ajungându-se la decalcifieri osoase si carierea dintilor.

Zaharul alb afecteaza însa fiecare organ din corp. La început, zaharul este
depozitat în ficat sub forma glicogenului. Dar, capacitatea ficatului fiind
limitata, consumul zilnic de zahar alb duce la umflarea ficatului ca un
balon. Atunci când ficatul este plin pâna la refuz, surplusul de glicogen se
întoarce în sânge sub forma de acizi grasi care ajung în fiecare zona a
corpului si se depun în cele mai inactive parti: abdomen, solduri, piept.

Dar, când aceste zone sunt pline, acizii grasi ajung sa fie depozitati si în
zonele active ale corpului, cum sunt inima si rinichii, care încep sa-si
reduca din activitate. Astfel ca întregul corp are de suferit din acesta
cauza: creste tensiunea arteriala, sistemul nervos parasimpatic este
afectat. Organele care sunt guvernate de acesta (cum este creierul mic)
devin inactive sau paralizate.

Sistemul circulator si limfatic au de suferit, iar calitatea celulelor rosii
scade. Apare astfel o abundenta anormala de celule albe iar procesul de
anabolizare, de creare a celulelor, scade. Puterea de imunizare (lupta
împotriva factorilor agresivi) si de toleranta a corpului se reduce
dramatic, astfel ca cele mai normale situatii (frig, canicula, microbi,
tântari) provoaca stari grave.

Zaharul alb excesiv are un efect devastator asupra creierului. Secretul unei
functionari optime a creierului este acidul glutamic, o componenta vitala
prezenta în foarte multe vegetale. Vitaminele din grupa B ajuta la divizarea
acestui acid în componente complementare (antagonice) care asigura functia
de control a activitatii creierului.

Vitaminele B sunt fabricate si de bacteriile simbiotice aflate în intestine.
Când apare zaharul rafinat, aceste bacterii mor, astfel ca "fabrica" interna
de vitamine B produce mult mai putin decât ar fi necesar corpului.

În anul 1793, un vas plin cu o încarcatura de zahar a pierdut controlul si
plutea în deriva. Cei 5 marinari au supravietuit hranindu-se 9 zile doar cu
zahar si rom. Când au fost salvati, se aflau într-o stare aproape de lesin.

Laptele sângele alb

Oare este mai uşor să suferim decât să recunoaştem?
Cercetări ştiinţifice recente au ajuns la concluzia că laptele fiert (pasteurizat) devine extrem de toxic pe parcursul timpului. Fierberea laptelui (a oricărui produs natural) este ca şi cum s-ar fierbe sângele necesar în transfuzie! Sugarii ne sugerează cum se consumă acest produs aproape cosmic, numai în cantităţi deosebit de mici, un fel de transfuzie; ei sug o cantitate deosebit de mică, numai cât au nevoie. Doar puiul de balenă ajunge la 600 de litri pe zi, care are ca şi în cazul laptelui uman aceleaşi caracteristici. Interesant este că laptele supt de sugar (nepasteurizat!) are calitatea de armonizare subtilă a energiilor copilului, la fel ca la orice fiinţă normală.
În general, energia o putem recunoaşte prin condensarea ei ca solid, lichid, gaz, etheric. Cea mai indicată energie o regăsim sub forma constituenţilor lichizi, de fapt în organism majoritatea relaţiilor sunt lichide. Medicii vorbesc despre sistemul limphatic sau enzimatic, despre lichidul limfatic sau enzimatic pe care tot ei îl confundă cu apa... În realitate acest lichid este mult mai complex decât proteina, vitaminele şi sărurile organice. Spre exemplu, o formă a limphei este saliva.

Respirăm etheric!
Extinzând cercetarea noastră (la care aderă şi experienţa subsemnatului, care de 13 ani consumă lapte crud, acru sau brânză dulce fermentată biologic şi preparată fără cheag!), nutriţioniştii recunosc şi confirmă: enzima sau lichidul limphatic este ethericul condensat! O formă a ethericului este şi aerul pe care-l inspirăm! Dincolo de limphă regăsim ethericul sub forma sângelui, iar acesta la rândul lui mai are o treaptă finală – laptele. Limpha este în general transparentă, extrem de asemănătoare cu apa, care este un mineral lichid. Sângele dominant roşu, asigură temperatura corpului, în aşa fel încât necesarul de temperatură nu ar fi posibil de asigurat nici de alimentele cele mai naturale. Când facem sport pentru a ne încălzi, sau în amor unde aparent mişcarea determină nu numai căldura excesivă ci şi o transpiraţie abundentă, nu este vorba de mişcare cât de respiraţie; odată cu aerul respirat şi acest etheric circulă pe nadisuri (canale subtile de la nas până la organele genitale).
Despre lapte se mai spune că este sângele alb.
Albul nu este o culoare, ci este o combinaţie a celor şapte culori din spectrul luminii. În cazul culorii albe, retina omului nu poate deosebi tot spectrul culorilor şi-l ia la un loc! Mai mult substanţele albe sau imaculate reflectă aceste vibraţii energetice fizice. A spune că ceva este alb e la fel cu a spune „iarbă verde” sau „zăpadă albă”. În concluzie, pentru medici se recomandă halatele de culoare verde, nu albă.
În mod paradoxal, dar minunat, laptele este un etheric ce poate circula şi în afara organismului. În cadrul substanţelor alimentare, laptele are un rol impresionant deoarece este prima substanţă, în afară de respiraţie pe care o contactăm în plan-fizic şi faptul că este absorbită în întregime.

De ce se fierbe laptele?
Tot aşa, datele problemei nu pot fi împotriva problemei! Desigur, nimic întâmplător. Laptele conţine enzime (fermenţi) naturali. Enzima nu este altceva decât un compus organic de natură proteică prezentă în celulele vii, care produce şi păstrează energia în organism (în româneşte ferment). Enzimele există numai în produsele crude. Dacă un produs este supus la temperatura de 38 de grade Celsius, aceşti fermenţi, alături de bacterii încep să se deterioreze, iar la 54 de grade Celsius, dispar complet.
Există tendinţa de a se bea laptele confundându-l cu atâtea lichide precum apa, vinul, berea, şi curios că în natura animală cu care suntem vecini nu există acest obicei. A bea lapte este o catastrofă pentru diferite mucoase, altfel interferează violent şi produc destule necazuri. Prin fierbere s-au atenuat aceste riscuri, dar în timp devine extrem de toxic. Se poate consuma lapte crud în cantităţi mici savurându-l cam zece secunde în cavitatea bucală, deoarece în amestec cu saliva nu mai este toxic. Repetăm, acest aliment nu se înghite direct, se soarbe cu răbdare. În definitiv laptele este aliment şi medicament în acelaşi timp. Atunci de ce mai suferim, de ce mai există boli, suferinţe, sărăcie? Desigur educaţia, iar informaţia despre hrana vie trebuie să ajungă la toţi pentru a câştiga !
Vă dorim să vă doriţi sănătate !